A.J. Toynbee despre bizantinism și Rusia: moștenirea celui de-al Doilea Imperiu în dinamica civilizațională marele istoric și filosof britanic Arnold Joseph Toynbee (1889–1975) în lucrarea sa monumentală «Cunoașterea istoriei» a considerat civilizația rusă ca una dintre unitățile autonome ale procesului istoric universal. Cheia pentru înțelegerea ei a fost conceptul de «moștenire bizantină» sau «bizantinism», care a definit calea unică a Rusiei, instituțiile, mentalitatea și locul acesteia în lume. Bizantinismul ca alegere civilizațională Toynbee, analizând geneza civilizațiilor prin mecanismul «Apel și Răspuns», a văzut în adoptarea creștinismului din Constantinopol (988 g.) o alegere fundamentală, care a determinat soarta Rusiei. Această alegere nu a fost doar religioasă, ci și civilizațional-cultură. Ruseea, adoptând botezul de la Vizantiu, a intrat conștient în orbita celui de-al Doilea Imperiu, moștenind: Modelul politic: ideea sinodului puterilor (colaborarea puterii civile și celei spirituale) și sacerdoalea figurii conducătorului ca «episcop exterior» și ca împărat-moștenitor. Prinți ai Moscovei, apoi împărații, au moștenit conceptul de putere autocratică, stabilită de Dumnezeu. Codul cultural și religios: limbajul bisericesc (slavonicul liturgic), estetica icoanelor, canoanele literare și juridice. Rusia a devenit parte a lumii ortodoxe, ceea ce a separat-o pentru secole de Occidentul latin. Misiunea geopolitică: după căderea Constantinopolului în 1453, Moscova și-a dat seama de sine ca «Al treilea Rим» – singura moștenitoare și păzitoare a adevărului creștinismului. Această idee misionară, formulată de călugărul Filofei, a devenit, după părerea lui Toynbee, punctul de sprijin spiritual al expansiunii ruse și al identității imperiale. Rusia ca «socetate fiică» a civilizației bizantine și unicitatea sa Toynbee a clasificat Rusia ca «socetate fiică» a civilizației bizantine, dar cu o critică. Ea a crescut la periferia a două lumi – a civilizației agrico ... Читать далее