Dansul în cultura islamică: între virtute, misterie și expresie personală Introducere: un consens complex în diversitate Dansul în cultura islamică reprezintă un fenomen complex și ambiguu, care nu poate fi evaluat într-un mod unitar. Relația cu el se formează în triunghiul prevederilor religioase (șaria), practicii mistice sufi și tradițiilor populare locale. În rezultat, apare un spectru larg de practici: de la neacceptarea completă în anumite cercuri salafite până la ridicarea dansului la rangul unei forme superioare de adorare la sufi. Această contradicție are rădăcini în diferite interpretări ale dreptului islamic și antropologiei, precum și în interacțiunea istorică a islamului cu culturile pre-islamice ale popoarelor cucerite. Discursul religios-juridic (fikh): permisiunea și condițiile În cadrul dreptului islamic (fikh), nu există un interdicție directă asupra dansului în Coran. Cu toate acestea, teologii trag propriile evaluări din principiile generale și hadisurile (predici despre cuvintele și acțiunile Profetului Muhammad). Approach critic (makruh sau haram): Se bazează pe hadisuri care condamnă imitarea sexului opus, critică amestecul excesiv al sexelor și distracțiile care distrag atenția de la amintirea lui Allah (zikr). În special, dansurile care sunt considerate ca provocând excitație sexuală (fitna), fie că sunt executate de femei în fața bărbaților sau invers, sunt condamnate cu fermitate. În acest sens, sunt adesea condamnate multe dansuri moderne. Approach moderat/permisibil (mubah sau halal): Permite dansurile la îndeplinirea unei serii de condiții: Namерение (niyat): Dansul nu trebuie să fie gândit ca fiind păcătos sau lipsit de scop, ci poate servi unei bucurii permise (de exemplu, la o nuntă). Conținut: Mișcările nu trebuie să imite sexul opus sau să fie indecente. Context: Absența amestecului sexelor, utilizarea haramului (alcool), instrumentelor muzicale care pot fi considerate interzise. Îmbrăcăminte: Trebuie să se conformeze normelor șari ... Читать далее