Armeanul urmă în istoria Imperiului Bizantin: de la dinastii imperiale până la sinteza culturală
Introducere: Armenii ca constructori ai imperiului
Contribuția armenilor la istoria Imperiului Bizantin este greu de evaluat. Nu a fost un element etnic periferic, ci unul dintre popoarele-constructori ai imperiului, care a jucat un rol remarcabil în viața sa militară, politică, dinastică și culturală pe parcursul a șapte secole (V–XI secole). Urma armeană nu este o influență marginală, ci un component structural al statului bizantin, în special în perioada de maximă putere și expansiune teritorială. Aceasta este istoria integrării, asimilării, dar și a păstrării unei identități unice în cadrul universului imperial.
1. Contribuția dinastică: imperatori de origine armeană
Unul dintre cele mai evidente dovezi ale integrării profunde a armenilor este originea unor întregi dinastii imperiale.
Dinastia Isauriană (Siriană) (717–802): Deși tradițional asociată cu Siria, mulți istorici (N. Adonc, P. Sharanc) insistă asupra originii armeane a fondatorului său, Lev al III-lea Isavri. Mai important este că fiul său și succesorul său, Constantin al V-lea (741–775), a fost căsătorit cu o prințesă armeană din casa Kamssarakan, ceea ce a consolidat legăturile armeane ale dinastiei.
Dinastia Macedoneană (867–1056): Una dintre cele mai mari dinastii ale Bizanțului, în timpul căreia imperiul a atins apogeul. Fondatorul său, Vasile I Macedoneanul (867–886), conform cercetărilor moderne (A. Toynby, P. Haranis), a fost armean de origine din thema Macedonia (unde au fost mulți coloni armeni), un țăran de familie, a cărui limbă maternă era armeană. Sub dinastia Macedoneană, elita armeană a atins vârful influenței sale.
Imperatori individuali: Roman I Lakapin (920–944) — armean de origine populară, care a devenit co-regent și suitor al lui Constantin al VII-lea. Ioan I Tzimiskes (969–976) — un strălucit comandant și împărat, provenind dintr-un neam aristocratic armean, Curcassos (arm. Gurgen). ...
Читать далее